ASA, pas greșit pe terenul CFR-ului. Narcis Răducan: „Nu cedăm niciun centimetru în lupta pentru titlu. Nu ne mulțumim cu puțin”

ASA, pas greșit pe terenul CFR-ului. Narcis Răducan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

ASA Târgu-Mureș a făcut un pas greșit pe terenul celor de la CFR Cluj, partidă încheiată cu scorul de 2-2. Narcis Răducan, președintele executiv al celor de la ASA, afirmă că echipa sa a obținut un punct valoros în fața unei echipe puternice, iar lupta pentru câștigarea campionatului rămâne în continuare deschisă.

„Am jucat împotriva unei echipe din primele cinci locuri, valoric vorbind. Nu am făcut un meci reușit, dar am luat un punct important. Dacă eram puțin mai atenți, puteam să rămânem cu 2-1 și să câștigăm. Toată lumea visează la câștigarea titlului, nu ne mulțumim cu puțin. Ne pregătim în liniște pentru partida cu Pandurii. Nu cedăm niciun centimetru în lupta pentru titlu”, a declarat Narcis Răducan la finalul meciului.

ASA Târgu Mureș a încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-1), meciul susținut, vineri, în deplasare, în compania echipei CFR Cluj.

Pentru CFR Cluj au marcat Dore ‘9 și Tade ’61, iar pentru ASA a înscris N’Doye ’18 și ’57.

1-0: Dore a deschis scorul după o pasă de la Deac

1-1: N’Doye a restabilit egalitatea cu un șut de la circa 25 de metri

1-2: Același N’Doye marchează cu capul după o centrare al lui Voiculeț

2-2: Tade restabiliște egalitatea în minutul 61 cu un șut de la circa 17 metri

Din minutul 65, ASA a evolua cu un jucător mai puțin, după ce Feussi a fost eliminat pentru cumul de cartonașe.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
România este în elita mondială. Nu ne poate întrece nimeni. Suntem pe primul loc
România este în elita mondială. Nu ne poate întrece nimeni. Suntem pe primul loc
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×